„In ciuda unor oscilatii lunare firesti, valul de ieftiniri declansat odata de perioada de recesiune se mai simte astazi doar pe segmentul locuintelor noi, iar Capitala este, practic, singurul dintre marile orase unde se poate vorbi inca de o traiectorie descendenta a preturilor. In februarie 2015, pretul mediu a consemnat un avans de 1,5% la nivel national, de la 910 la 924 de euro pe metru patrat; desi variatia fata de aceeasi perioada a anului trecut este una infima, de 0,5%, tendinta de majorare a pretentiilor proprietarilor este semnificativ mai evidenta la nivelul celorlalte centre regionale ale tarii”, se arata intr-un comunicat al portalului imobiliar, citat de Mediafax.
In Capitala, pretul mediu cerut in prezent de vanzatori, respectiv 1.034 de euro pe metru patrat util, este cu 2,3% mai mic decat cel consemnat la finele lui februarie 2014 (1.058 de euro pe metru patrat util). Pe de alta parte, ultimele 28 de zile au fost marcate de o scadere de 0,3%, de la 1.037 de euro pe metru patrat (la nivelul lunii ianuarie). Raportat la perioada similara a anului trecut insa, locuintele din blocurile vechi s-au scumpit usor, cu 1,3%, de la 991 la 1.004 euro pe metru patrat.
Sursa: Wall Street