Cine este dispus să stea într-o locuinţă mică în centrul marilor oraşe sau la periferie într-un imobil ceva mai mare are la dispoziţie o mulţime de locuinţe care se vând la preţuri avantajoase. Şi pe piaţa de executări silite se găsesc case ieftine.
Dacă acum zece ani puţini români îşi permiteau o locuinţă în centrul Bucureştiului, în prezent unele imobile au devenit extrem de accesibile, mai ales dacă au fost construite acum 80 – 90 de ani. Pe de altă parte, cei care îşi doresc spaţii mai generoase, le pot găsi la periferia Capitalei sau a marilor oraşe, în ansambluri de blocuri noi. Iar cine este dispus să facă rabat şi la confort, poate găsi locuinţe ceva mai mici, cu confort mai scăzut, amplasate semicentral în marile oraşe. O clasă aparte de chilipiruri imobiliare sunt şi executările silite, unde preţul ajunge şi la 50% faţă de valoarea de evaluare.
Sursa: money.ro