- Rezidential.net - http://www.rezidential.net -

Culori pregnante pentru pereti

Posted By admin On Ianuarie 22, 2010 @ 3:03 pm In 1 | No Comments

Cu toate astea mie peretii albi, simpli nu-mi spun nimic. Comparativ cu peretii colorati nu pot spune cum se spune ( e de fapt doar un cliseu repetat la nesfarsit) si anume ca peretii albi „deschid”, ori „dau senzatie de marime”.

Luminozitatea e data de fapt de alte caracteristici ale unei locuinte: de orientarea ferestrelor in functie de punctele cardinale, de marimea lor, de umbra facuta de alte cladiri si, eventual, alte cauze exterioare. Senzatia de marime e „facuta” din proportia si densitatea obiectelor in comparatie cu dimensiunile camerei.

Oricat ar fi peretii de albi, daca ai ingramadit mobila prea multa si prea mare intr-o camera prea mica, tot o senzatie de inghesuiala vei avea! Asa ca da, prefer oricand peretii colorati. Culoarea in general iti ofera mult mai multe variante pentru „compunerea” unui interior decat o nonculoare cum e albul. Iti exprima personalitatea mai bine, decoreaza mai frumos si, aleasa cu istetime, scoate in evidenta celelalte obiecte din decor si chiar mobilierul ales.

La ultimul targ home&deco de la Frankfurt la care am fost, am observat cu incantare cum belgienii de exemplu, folosesc extrem de curajos zugraveala grej, gri inchis, sau o nuanta undeva intre gri si maro in contrast cu mobila cu finisaj alb antichizat. Va spun cu mana pe suflet, rezultatul este spectaculos!

Autor: Laura Ilica
Foto: Marie Claire


Article printed from Rezidential.net: http://www.rezidential.net

URL to article: http://www.rezidential.net/culori-pregnante-pentru-pereti

Copyright © 2009 Rezidential.NET. All rights reserved.