Piaţa imobiliară locală a crescut cu 10% în 2015, comparativ cu 2014, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi volumul tranzacţiilor realizate, urmând ca şi în 2016 să continue trendul ascendent, potrivit estimărilor RE/MAX România.
“În ceea ce priveşte segmentul rezidenţial, suntem de părere că piaţa va reacţiona diferit în funcţie de oraşul la care facem referire, aşa cum s-a întâmplat şi în 2015. Însă, credem că 2016 va aduce creşteri ale preţurilor medii naţionale cu cel puţin 5% – atât la locuinţele vechi, cât şi la cele noi”, a mai afirmat reprezentantul RE/MAX România.
Acesta a mai adăugat că oraşele mari din România, cu peste 300.000 de locuitori şi care sunt poli de dezvoltare ai economiei locale, au şi cele mai active pieţe imobiliare din ţară, cu nuanţe de la un oraş la altul, dictate de specificul economiei locale, de infrastructură şi poziţionare geografică, de componenta universitară a oraşului şi de multe alte criterii.
Sursa: dailyBusiness