Amplasare: soseaua Bucurestii Noi, nr. 48, sector 1
Tip imobil: P+5
Nr apartamente: 72

Preturi:
- 2 camere (71mp): 70.000 euro + TVA
- 4 camere (132.5mp): 200.000 euro + TVA (cu finisaje de lux)
Descriere:
Situat intr-o zona linistita si plina de vegetatie a Bucurestiului, imobilul de locuinte ce se va construi in curand va oferi un numar de 72 de apartamente de doua, trei patru camere, un duplex si un penthouse. Dispuse pe sase nivele, apartamentele se grupeaza in doua modele aproape identice, fiecare dispunand de nodul de circulatie verticala compus din doua lifturi de cate patru persoane si o scara de evacuare. Aferent circulatiei verticale, pe nivel se grupeaza un numar de sapte apartamente.

Ceea ce particularizeaza modul aparent banal de locuire colectiva sunt cateva aspecte si caracteristici distinctive cu care am dorit sa “utilam” fiecare tip de apartament. Astfel, am dorit sa obtinem pentru fiecare apartament cel putin o terasa ampla, umbroasa, loc de relaxare sau de servire a mesei in zilele calduroase si insorite.

Mai mult, pentru opt apartamente am reusit sa cream cate o adevarata gradina suspendata, desfasurata si amenajata pe intreaga deschidere a fiecarui apartament afectat. De asemenea, pentru cinci dintre apartamentele de la parter ne-am gandit sa le fie oferite spatiul generos din fata apartamentelor, pentru a fi amenajate ca gradina sau loc de joaca.

Conceptul atat de modern si actual de bucatarie deschisa isi gaseste aplicarea in organizarea acestor apartamente, conferind spatiilor generoase ale livingurilor un plus de spectaculozitate si complexitate. Dormitoarele sunt si ele generoase, dotate cu dulapuri inzidite cu glisante de sticla. Bucatariile sunt complet echipate cu mobilier si echipament electrocasnic. Baile echipate complet si spatioase si spalatoria fiecarui apartament confera un plus de confort si bunastare.