„Dacă guvernul va decide să nu continue programul Prima Casă, va face o foarte mare greșeală: investitorii vor pleca, iar marele avantaj pentru 2010 a fost că prețurile s-au stabilizat. Dacă vom avea pentru perioada 2011-2012 un plafon de 400 -500 milioane de euro pentru Prima Casă, atunci anul 2011 va arăta la fel ca 2010, adică vom vedea o stabilizare a pieței. Nu cred într-o creștere a prețurilor; dacă totuși va fi, nu va influența semnificativ piața imobiliară”, a declarat Sorin Roșu, directorul general al Apulum ’94.
Andrew Prelea, CEO Ozone Homes, spune că acest program a dat încredere băncilor să acorde credite, în condițiile în care sunt garantate de către stat.
“Vor fi nebuni să nu prelungească programul, cred că acesta va continua până la viitoarele alegeri. Oricine ar fi la conducere, trebuie să vină cu soluții pentru recuperarea a 29% din PIB, cât era adus de sectorul construcțiilor în perioada de boom imobiliar. În ultimii ani, nu s-a construit aproape nimic”, a declarat Prelea pentru Money.ro.
Sursa: Money.ro