Ce mai poti face atunci cand evaluezi gresit o investitie, ratezi exit-ul, iar apoi te trezesti pe o piata imobiliara blocata si in plina criza?
Ion Turcu, proprietarul complexului de vile din zona rezidentiala Stupini – Brasov, incearca sa dea raspunsul: gasesti metode creative de a valorifica cele 35 de case ramase nevandute, dintr-un total de 51. Astfel, intr-o prima etapa, Turcu intentioneaza sa introduca zece dintre ele in sistem de “turism rezidential”, un fel de hotel pe orizontala, cu receptia in centrul comercial pe care il construieste acum.
Acolo, potentialii turisti ar putea gasi tot ceea ce au nevoie – magazin, restaurant, sala de fitness. O a doua varianta ar fi oferirea unor avantaje celor care ar intentiona sa cumpere case in zona respectiva. Turcu crede ca un avans de 50.000 de euro pentru potentialii cumparatori ar fi un pas inainte in aceasta directie, urmand ca diferenta sa fie achitata un an mai tarziu.
Radu Catalin Valsan, broker imobiliar al biroului din Brasov al agentiei imobiliare RE/MAX Romania, crede insa ca pretul pe metrul patrat (1000 de euro) cerut de Turcu este prea mare, pretul mediu in acea zona fiind de 450-500 de euro, dar recunoaste ca depinde foarte mult si de cum sunt construite casele, de finisaje.
Mai mult, pentru cei care vor o casa dar nu vor avea curand suficienti bani, Turcu le promite concesionarea terenului pe o perioada de trei ani, pentru a scadea pretul casei, teren ce va putea fi cumparat ulterior de viitorul proprietar. “Criza nu e numai a mea, e a tuturor, iar portofoliul meu de afaceri e suficient de diversificat cat sa nu imi fac mai multe probleme decat este nevoie” – spune Turcu
Sursa: The Money Channel
Cele mai citite stiri
- • Pana cand si cat vor mai scadea preturile in imobiliare
- • De cand se aplica amenzi pentru neasigurarea obligatorie a locuintelor
- • Cele mai celebre esecuri din imobiliarele romanesti: Cati bani pierd dezvoltatorii dintr-un faliment
- • Peste 5.000 de romani vor locui in ”Casa Verde”: Vezi cum poti sa iti eficientizezi locuinta pe banii statului
- • Cati ani trebuie sa munceasca un roman, un bulgar si un ungur pentru o casa
Stiri similare
- • Bilantul crizei pe piata rezidentiala: 2008 a fost anul negarii, 2009 al proiectelor oprite, iar 2010 al contrastelor
- • Dupa cateva luni “moarte”, vanzarile dezvoltatorilor se relanseaza. Vezi ce proiecte finanteaza bancile
- • Ilie, Coldwell Banker: Locuintele scoase la vanzare la un pret cu 15% mai mic decat piata au 90% sanse sa se vanda
- • Ce locuinte pot inchiria studentii în Bucuresti cu 150 de euro pe luna si in ce zone
- • Cata energie termica consuma un bloc reabilitat si cat se economiseste


Adauga comentariu