Senzatiile pe care fiecare dintre acestea le imprima sunt foarte diferite, iar combinatiile pot crea o dinamica aparte ambientului.Unele elemente ajuta uimitor la crearea impresiei de caldura intr-un interior, reusind sa creeze o amenajare relaxanta, confortabila pentru psihic, conformand ceea ce ne place sa numim camin, acasa.
Culoarea ar fi printre elemente esentiale ale interiorului, avand aproape cel mai mare impact in prima instanta. Acest lucru se datoreaza si obisnuintei ochiului uman de a sesiza mai intai nuante si abia apoi forme, cat si faptului ca ocupa o suprafata mult mai mare din incapere, intreaga suprafata a peretilor. Culorile calde creeaza evident impresia de cald. Folosite pentru pereti, efectul este cu atat mai puternic cu cat lumina este reflectata automat in restul incaperii. Raspandite prin camera, creeaza centre de interes, puncte pe care sa iti odihnesti privirea (un tablou de dimensiuni mari spre exemplu), sau mici locsoare intime in care sa te tolanesti (un fotoliu cu taburet pe care sa iti intinzi picioarele).
[thumb1]Lemnul, pe de alta parte, poate sa creeze aceeasi senzatie. Avantajul acestui material de constructie, este ca apare sub o multitudine de forme, putand imbraca atat podeaua, cat si peretii, si de asemenea piesele de mobilier. Lemnul este unul dintre putinele materiale care nu se vor demoda niciodata, ba dimpotriva odata cu trecerea anilor diversitatea modalitatilor de utilizare se extinde. Parchetul ramane in continuare o solutie viabila pentru amenajarea unui spatiu calduros, diversitatea texturilor si culorilor deschizand foarte multe optiuni de amenajare, adaptandu-se perfect atat unui ambient clasic cat si unuia modern.
Materialele textile de diferite texturi si grosimi imbraca spatiul precum o haina, iar efectul este garantat. Perdelele, draperiile, covoarele, pe langa functionalitate, au un aport fundamental la confortul incaperii respective. Inlatura impresia de camera goala si atenueaza ecoul interiorului. Din aceeasi gama, este si tapetul, un finisaj aparte al peretilor, sub o diversitate foarte mare de texturi si culori in asa fel incat sa se poata adapta aproape oricarui fel de amenajare. Alaturarea diferitelor materiale textile poate crea o atmosfera foarte calma si prietenoasa, o dinamica subtila.
Atat lemnul cat si materialele textile pot fi folosite ca nota predominanta in amenajarea dumneavoastra fara a prezenta o senzatie de redundanta. Dimpotriva diferentele de textura ale aceluiasi material pot sublinia mai bine formele mobilierului, structura camerelor, creand unitate in designul intregului apartament.
La polul opus, putem regasi cateva elemente care ar trebui sistematic evitate in amenajarea unei camere (exceptie fac baia si bucataria a caror functiune obliga la anumite restrictii), in cazul in care atmosfera pe care doriti sa o creati este una prietenoasa, calduroasa: suprafetele foarte lucioase, gresia, culorile reci (desi in combinate cu tonuri calde pot fi folosite sub forma de catalizator, accentuandu-le pe acestea din urma), metalul.
Sursa: Rezidential.net


