Reprezentanţii acesteia au declarat că vor înăspri condiţiile de creditare, atât prin majorarea dobânzilor, la lei şi valută dar, surpriză, şi prin reducerea gradului de îndatorare de la 70% la 60% din venituri.
BRD a fost a doua bancă românească ce a primit, în vara anului trecut, aprobarea băncii naţionale de a acorda credite relaxate. Aceasta a însemnat că gradul de îndatorare s-a dublat, de la 35% la 70%, ceea ce a însemnat şi dublarea sau chiar triplarea sumei maxime pe care un client cu venituri peste medie putea să o obţină.
Mai mult, banca a permis şi obţinerea creditelor ipotecare cu un avans mai mic de 25%, obligatoriu până în acel moment, ba chiar fără nici un avans. Efectul asupra clienţilor a fost fulminant, volumul creditelor dublându-se în doar câteva luni, potrivit reprezentanţilor băncii. Iată însă că un efect ce părea extrem de benefic pentru profitul băncii se dovedeşte acum unul foarte riscant. De ce?
În primul rând, este vorba de problemele de lichiditate pe care le are în prezent banca-mamă din Franţa, Societe Generale, extrem de ocupată să-şi majoreze capitalul afectat de fraudă dar mai ales să-şi reabiliteze imaginea foarte şifonată şi să se apere de încercările de preluare ostilă.
Chiar dacă reprezentanţii BRD au declarat, în ziua anunţării fraudei, că volumul de credite acordate în România este susţinut în mare parte din depozitele românilor şi din finanţări de pe piaţa internă, există totuşi un volum de finanţări derulate prin banca-mamă care ar putea fi tăiat în aceste condiţii.
Mai mult, banca-fiică va trebui să ajute grupul să depăşească criza, aşa încât BRD este nevoită să-şi mai reducă din volumul de credite. Reprezentanţii băncii ar putea spune că se gândesc şi la binele clienţilor, pentru a nu fi afectaţi de riscul de a nu-şi putea plăti ratele.
Numai că acest risc există în cazul tuturor băncilor. Şi astfel am ajuns la marea problemă a relaxării creditelor, permisă de BNR în vara anului trecut, cu numai câteva luni înainte de izbucnirea crizei financiare mondiale şi de răbufnirea inflaţiei. Un pas pe care BNR s-a grăbit să-l facă şi pe care cu siguranţă că-l regretă acum, dovadă stând explozia creditelor în anul trecut şi acum, iată, bănci care nu mai fac faţă creditelor relaxate.
Sursa: Ghiseul Bancar


