Matei Păun, Managing Partner BAC Investment Bank crede că băncile au nevoie să treacă printr-o perioadă de recapitalizare şi acesta e un proces care s-ar putea întinde pe o perioadă mai lungă de timp
“Cred că cei care prognozează o revenire într-un an sau cel mult doi se înşeală amarnic. Noi, ca economie, trebuie să nu ne mai bazăm atât pe o creditare sporită. Trebuie să modificăm dezvoltarea business-ului şi să avem o abordare mai conservatoare, adaptată situaţiei”, a declarat Matei Păun, managing partner BAC Investment Bank.
Schimbarea de atitudine ar putea constitui o soluţie şi în opinia lui Dorin Ghidiu, senior broker Vanguard. Cu o inhibare a consumului şi o stimulare a economisirii companiile româneşti ar putea să îşi reducă dependenţa de sistemul de creditare şi implicit să resimtă mai puţin criza de lichiditate.
“În momentul de faţă companiile americane nu sunt foarte afectate de această criză de lichiditate care se manifestă la nivelul băncilor.
Nu vedem acelaşi lucru şi la companiile româneşti. De altfel economisirea în România e o problemă iar extinderea economiei s-a făcut cu resurse externe. Există această teamă de finanţare a deficitelor”, a declarat Dorin Ghidiu, senior broker Vanguard
Sursa: The Money Channel


