În localitatea Câmpulung Muscel din judeţul Argeş au fost recepţionate 25 de locuinţe, iar în Călăraşi alte 20 de locuinţe. Potrivit ANL, în Rovinari din judeţul Gorj au fost finalizate în octombrie, 39 de locuinţe, iar alte 40 unităţi locative au fost predate în localitatea Turţ din Satu Mare. Agenţia Naţională pentru Locuinţe a mai predat în luna octombrie alte 68 locuinţe în Timişoara, locuinţe destinate medicilor rezidenţi.
“Programul se adresează tinerilor care nu îşi permit să cumpere un apartament sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă. Blocurile au 3-4 etaje şi sunt împarţite în garsoniere şi apartamente cu două sau trei camere. De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii octombrie au fost finalizate şi recepţionate 1.317 unităţi locative pentru tineri”, se mai arată în comunicatul ANL.
Blocurile construite de ANL în cadrul Programului de Construcţii Locuinţe pentru Tineri, destinate închirierii sunt în garanţie pe o perioadă de doi ani şi orice problemă semnalată de locatari în această perioadă este rezolvată de firmele de construcţii cu care sunt încheiate contractele. După finalizare, Agenţia Naţională pentru Locuinţe predă locuinţele primăriilor, urmând ca acestea să le repartizeze tinerilor care îndeplinesc condiţiile pentru a putea primi o casă.
Locuinţele se acordă tinerilor cu vârsta între 18 şi 35 de ani, care nu au un apartament în proprietate sau cărora nu le-a fost repartizată o locuinţă prin acest program.
De asemenea, solicitanţii trebuie să fie încadraţi cu contract de muncă şi să îşi desfăşoare activitatea în localitatea respectivă.
Sursa: The Money Channel


