Cele 49 de apartamente oferite spre contractare în Capitală sunt distribuite în nouă blocuri de trei tipuri, cu regim de înălţime de două-trei etaje. Din totalul locuinţelor, 18 apartamente au două camere, 25 de apartamente au trei camere, trei apartamente dispun de patru camere, iar trei apartamente de câte cinci camere. “Cei interesaţi pot vizita în perioada până în 14 decembrie expoziţia de prezentare a acestor locuinţe, organizată în Sala Multifuncţională, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe unde pot obţine informaţii şi se pot înscrie în vederea contractării.
Declaraţiile notariale şi certificatele de solvabilitate emise de bancă se vor depune de către solicitanţii interesaţi în perioada 17 decembrie 2007 – 20 ianuarie 2008, la Registratura ANL. Persoanele care doresc să contracteze o locuinţă în acest cartier trebuie să fie înscrise în baza de date ANL şi să urmeze procedura de contractare lansată de ANL.
Agenţia Naţională pentru Locuinţe a demarat la înecputul acestei săptămâni aceeaşi procedură de contractare prin credit ipotecar a alte 100 de apartamente în municipiul Ploieşti. Bocul va avea regim de înălţime cu trei etaje şi mansardă şi dispune de 45 apartamente cu o cameră, 45 apartamente cu două camere şi 10 apartamente cu trei camere.
De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii octombrie au fost finalizate şi recepţionate prin intermediul ANL 1.317 unităţi locative pentru tineri.
Sursa: NewsIn
Sursa: The Money Channel


