2009 vine cu reguli noi pentru agenţii imobiliari. Obligaţia numărul 1 este să fie foarte bine informaţi despre imobilul sau terenul care urmează să le aducă bani. Astfel, clientul trebuie să afle preţurile practicate în piaţă pentru tipul respectiv de imobil. Apoi, să ştie gradul de dezvoltare a zonei şi reglementările locale.
Clienţii au nevoie şi de informaţii legate de posibile surse de zgomot, umezeală, poluare sau miros. Trebuie să afle şi dacă există pericol de inundaţii sau surpări. Agenţiile sunt obligate să le spună dacă în apropierea casei visate se organizează manifestări periodice ori să le prezinte istoricul terenului sau al clădirii.
“Am avut de-a face cu reclamaţii legate de diferenţe între suprafaţa imobilului comunicată de agenţia imobiliară şi cea reală, acest lucru fiind identificat după cumpărarea imobilului”, a declarat Dan Vlaicu, preşedinte A.N.P.C.
Tot în sarcina agenţiilor cade anunţarea comisionului practicat şi situaţia juridică a imobilului.
La fel de important pentru client este să ştie şi cât îl vor costa actele pentru încheierea tranzacţiei. O altă prevedere se referă la clauza de penalizare.
“Exista o sumă de 2000 de euro pentru un comision de penalizare dacă tranzacţia nu ar mai fi avut loc. Avem de-a face cu clauze contractuale abuzive din partea agenţiilor imobiliare şi vrem să stabilim la comisionul de penalizare să nu fie mai mare decât cel dat agenţiei la încheierea tranzacţiei” , a mai adăugat Dan Vlaicu.
Ordonanţa de urgenţă care conţine toate aceste prevederi ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2009.
Sursa: The Money Channel


