Dacă CEC a lăsat de înţeles că noile credite se vor adresa persoanelor cu venituri reduse, celelalte bănci au admis că se adresează clienţilor cu venituri mari. Gradul maxim de îndatorare variază în funcţie de venitul total la Alpha Bank şi în funcţie de venitul net eligibil la Volksbank.
La Banca Transilvania şi BCR depinde şi de analiza scoring a clientului, cu precizarea ca la BCR adresa din buletin are importanţă majoră. În ceea ce priveşte avansul minim necesar, unele bănci au declarat că vor finanţa 100% achiziţia unei locuinţe, cum este cazul Volksbank. Pentru aceasta, solicitantul trebuie să aibă venituri nete eligibile mai mari de 2.250 euro pe lună, iar imobilul să nu fie construit înainte de 1977.
Alpha Bank si ATE Bank au scăzut avansul standard până la 15%, BRD la 20%, cu precizarea că acesta poate ajunge la 0%, însă făra a stipula exact ce condiţii trebuie să îndeplinească solicitantul pentru a beneficia de finanţare 100%. BCR are încă unele rezerve în privinţa scăderii avansului, astfel că în prezent acesta este tot de 25%, o modificare în acest sens urmând să fie operată abia din toamnă.
Banca Transilvania va începe să aplice noile norme la mijlocul lui august, cu un avans la creditele imobiliare redus la 15%, şi afirmă ca sunt în pregătire şi creditele cu avans zero, fără a preciza însa exact condiţiile de acordare a acestora.
Sursa: Gandul