“Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii în perioada de când a început acest an şi până în prezent, a reieşit că sunt bănci care pe anumite segmente, practică în continuare creditarea şi cred că lucrul acesta este cel mai îmbucurător. Într-adevăr, creditele în luna martie au scăzut cu mai mult de 2% pe sistemul bancar. Dar pot să vă dau şi o veste bună: la CEC au crescut cu peste 2%”, a declarat Radu Graţian Gheţea.
Volumul împrumuturilor ale CEC pentru firme a crescut cu 16% în primul trimestru. Preşedintele asociaţiei bancherilor a precizat că primele efecte pozitive la nivelul pieţei vor putea fi remarcate în mai, când sunt aşteptaţi primii bani de la Fondul Monetar Internaţional, iar BNR va lăsa mai mulţi bani băncilor.
Sursa: The Money Channel