“Astăzi (marţi, n.r.) s-a negociat, urmează să analizăm, iar băncile-mamă vor semna angajamentul scris în cel mult o lună”, a spus Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România.
Referitor la menţinerea expunerilor pe România, Groningen a spus că angajamentul anterior a fost reconfirmat, iar reperul pentru evoluţia intrărilor şi ieşirilor de capital este finalul lunii martie a acestui an, în condiţiile în care prima întâlnire a principalelor nouă grupuri bancare străine cu reprezentanţii BNR şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) a avut loc în data de 26 martie 2009, la Viena.
Pe de altă parte, soldul liniilor de finanţare de la băncile-mamă greceşti către subsidiarele lor din România a scăzut în perioada septembrie 2008 – martie 2009 cu 1,641 miliarde euro, în timp ce liniile de finanţare de la băncile din Austria către filialele româneşti s-au redus cu 652 milioane euro, arată o prezentare a viceguvernatorului BNR, Eugen Dijmărescu.
În acelaşi timp, băncile franceze au sporit liniile de finanţare către subsidiarele româneşti cu 722 milioane euro, iar cele din Italia cu 134 milioane euro în perioada septembrie 2008 – martie 2009.
Preşedintele Raiffeisen Bank a adăugat că problema recapitalizărilor a fost abordată de către BNR şi marile bănci în cadrul unor întâlniri bilaterale, care au avut loc în ultimele săptămâni, nu la Bruxelles.
“Sumele necesare pentru recapitalizări au fost stabilite la nivel individual, în cadrul unor întâlniri bilaterale ale băncilor mari din România cu BNR”, a mai precizat Steven van Groningen.
Cele nouă bănci ai căror reprezentanţi s-au întâlnit la Viena cu oficiali ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Băncii Naţionale a României (BNR) sunt Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Unicredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank şi Piraeus Bank.
Sursa: The Money Channel