Disecata pe fiecare banca, situatia se prezinta astfel: in primele 6 luni BRD a emis aproximativ 570.000 carduri, iar Bancpost aproape 200.000. In ceea ce priveste BCR si Raiffeisen, Cotidianul scrie ca cele doua banci au ales sa raporteze situatia pe intervalul ultimului an. Astfel, in intervalul iulie 2006 – iulie 2007, BCR a emis 336.720 carduri, in timp ce Raiffeisen a emis ceva mai mult de 100.000. “Adunat, cele 4 banci au 8.752.000 carduri, adica aproape cat totalul cardurilor existente pe piata din Romania la finele lui 2006”, arata Cotidianul.
Situatia cardurilor pentru firme este foarte diferita de ceea ce se intampla pe segmentul persoane fizice. La Raiffeisen, scrie Cotidianul, citandu-l pe directorul de carduri de la Raiffeisen Bank, Titi Stoenescu, numarul cardurilor pentru persoanele juridice este de doar 34.500, in timp ce portofoliul pentru populatie numara 1,4 milioane. La BRD, din totalul de 2 milioane de carduri, 42.181 sunt pentru companii, in timp ce Bancpost a emis 7.000 de carduri firmelor si 1,7 milioane persoanelor fizice.
Business Standard scrie despre Bancpost, o banca a carei ambitii ii afecteaza profitabilitatea. Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns analistii agentiei de rating Fitch. “Cursa pentru cresterea cotei de piata si batalia pentru accederea in primul pluton al bancilor romanesti au afectat profitabilitatea Bancpost, considerata inca slaba de catre agentia de rating Fitch”, subliniaza Standard.
Presedintele Bancpost, Mihai Bogza vorbeste despre concluziile analizei Fitch. “In primul rand, trebuie spus ca nicio banca romaneasca nu are un rating superior celui al Bancpost. In doilea rand, cei de la Fitch au acceptat explicatiile noastre, adica faptul ca batalia pentru cresterea cotei de piata si pentru obtinerea unui loc in primul pluton al bancilor are si ea un pret”, explica Bogza in Business Standard. Presedintele Bancpost apreciaza ca, de la inceputul anului, cota de piata a bancii a crescut la 5%, de la 4,5% la finalul lui 2006.
Oltenii sunt in topul cresterii creditelor, remarca Romani Libera astazi. Potrivit datelor BNR, cel mai alert ritm de crestere al creditelor in lei pe primele 6 luni s-a inregistrat in judetul Olt, respectiv 88,59%, soldul acestor imprumuturi urcand la 855,57 milioane lei. O evolutie foarte accelerata s-a inregistrat si in judetul Calarasi, al carui locuitori, desi nu sunt olteni, au manifestat cel mai mare apetit pentru creditele in valuta. Acestea au urcat in primul semestru cu 91,3%, pana la 169,3 milioane lei. “Ritmuri accelerate au fost consemnate si in Vrancea (89,8%) si Bistrita Nasaud (78,49%)”, adauga Romania Libera.
Sursa: Banking News