Reprezentanţii Băncii Centrale Europene şi-au exprimat ieri preocuparea faţă de ceea ce ei numesc “dovezile” din ce în ce mai clare care ar demonstra că anumite bănci abuzează de ajutorul acordat. Aceste instituţii s-ar folosi de metoda de sporire a lichidităţii pe care banca centrală a pus-o la dispoziţie, pentru a scăpa de mai multe active riscante decât este necesar de fapt. Mai mult decât atât, ar exista şi bănci care fabrică produse structurate tocmai în acest scop.
Yves Mersch, membru în consiliul de conducere al BCE, a declarat că banca va fi de acum încolo mult mai atentă la evaluarea colateralului.
Comentariile oficialului coincid cu demersurile unor bănci, a căror acoperire se întinde dincolo de zona euro, de a structura noi bonduri bazate pe active altele decît ipoteci, în vederea accesării de fonduri de la BCE.
Chiar dacă Banca Centrală Europeană nu publică de regulă asemenea detalii, potrivit unor surse, expunerea pe bondurile ipotecare provine preponderent de la bănci din Spania, Olanda, dar şi Marea Britanie. În cursul acestor zile însă, se aşteaptă ca banca islandeză Glitnir să primească aprobarea pentru a depune obligaţii garantate cu credite în valoare de 890 de milioane de euro, în vederea obţineri de fonduri de la BCE.
Este de asemenea aşteptată o mutare similară din partea unei bănci australiene. Specialiştii din investment banking care pregătesc asemenea produse spun că principala lor preocupare este aceea de a oferi eligibilitate bondurilor, în vederea obţinerii de finanţare de la BCE. Pe de altă parte însă, anumiţi analişti sunt de părere că multe dintre aceste bonduri vor fi practic imposibil de vândut, odată ce piaţa îşi revine.
Sursa: The Money Channel


