Banca Naţională a României nu are o bază legală pentru a sancţiona băncile care operează majorări ale dobânzilor pentru creditele aflate în derulare. Astfel în România nu există un cadru suficient de sigur pentru clienţii băncilor.
“Băncile au speculat această neatenţie a consumatorilor la momentul semnării contractului de credit pentru că aşa cum se ştie un contract de credit, sunt nişte contracte standard performate, ele nu pot fi modificate. Ori de câte ori un consumator merge la o bancă şi solicită un credit , banca îi prezintă contractul, şi îi spune trebuie să semnezi, nu ai cum să modifici, dacă vrei bine, dacă nu mergi la altă bancă care poate ar fi de acord cu modificarea altor clauze,” a precizat Lorena Stoian, avocat partener S.C Vasile Deleanu.
Din punct de vedere juridic,clauzele privind majorarea dobânzii de către bănci sunt considerate abuzive dacă nu au fost negociate în prealabil cu consumatorul, susţine Lorena Stoian.
“BNR a explicat în mod clar că nu se urmăreşte o stopare a majorării ratei dobânzii, ci BNR urmăreşte doar stoparea creşterilor speculative,” a adăugat Lorena Stoian.
Deşi Banca Naţională a României se ocupă de supravegherea sistemului bancar, nu se implică în mod direct în procesul de creditare al băncilor comerciale.
Există, însă, o instituţie care apără interesele consumatorilor.
“Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului a iniţiat deja o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze relaţia dintre bancă şi clienţi. În sensul de a se interzice posibilitatea băncilor de a modifica sau introduce comisioane după semnarea unui contract de credit,” a precizat Stoian.
Sursa: The Money Channel


