În scurtul timp pe care îl mai au până vor aplica noul regulament conceput de BNR, băncile încearcă să atragă cât mai mulţi clienţi. În acest scop, BCR, UniCredit Ţiriac şi, cel mai recent, Alpha Bank au decis fie să majoreze perioadele în care aplică promoţii, fie să lanseze campanii noi. „Promoţia pentru creditele Alpha Housing a fost prelungită până la 15 septembrie“, anunţă un comunicat al Alpha Bank. Dobânda fixă aferentă produsului de creditare pentru locuinţă contractat în euro este de 4,9% în primul an şi de 6,9% în al doilea an. Oferta specială se aplică pentru toate cererile de credit depuse în perioada promoţiei.
Pentru Alpha Housing, banca percepe un singur comision la acordare şi nici unul anual, iar perioada de rambursare a creditului este de până la 30 de ani.
Şi cea mai mare bancă din România, BCR, a decis recent să extindă perioada promoţională pentru credite de locuinţă până la finele lunii august.
BCR oferă o rată de dobândă de 4,95%/an, fixă pentru primele 6 luni, urmată de o rată de dobândă de 7,95% fixă pentru următoarele 12 luni pentru creditele imobiliare şi ipotecare Cămin Super BCR şi Rezidenţial Super BCR. După această perioadă de 18 luni cu dobândă fixă, clienţii beneficiază de o dobândă variabilă astfel: la creditele imobiliare dobânda variază în funcţie de dobânda de referinţă BCR, iar la creditele ipotecare în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR la 6 luni.
Sursa: The Money Channel


