“Banca centrală ne-a înapoiat normele cu unele comentarii tehnice, cea mai importantă referindu-se la analize şi statistici privind anumite categorii de clienţi, pe care trebuie să le adăugăm la dosar, şi care nu se obţin uşor”, a menţionat Bogza. În acest context, preşedintele Bancpost a precizat că va depune dosarul spre aprobare la banca centrală atunci când acesta va fi cât mai complet, fără a preciza un orizont de timp.
Bancpost a afişat la finalul primului trimestru din 2007 active în valoare de 2,37 miliarde euro (7,97 miliard lei), în creştere cu 55,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
La sfârşitul lunii martie 2006, valoarea activelor băncii era de 1,526 miliarde euro (5,12 miliarde lei), iar la finalul anului trecut, banca avea active de 7,7 miliarde lei (2,28 miliarde euro).
Bancpost avea la finalul anului trecut o cotă de piaţă de 4,5% după active totale şi de 4,9% după volumul total al creditelor. Banca avea 6,1% din piaţa românească a creditelor de retail, 5% la creditele de consum, 10,5% la împrumuturile ipotecare şi imobiliare şi 4% din piaţa creditelor pentru companii mari (corporate). Cota de piaţă a Bancpost pe segmentul depozitelor populaţiei era de 4,7% la sfârşitul anului trecut. Bancpost era, la finalul anului trecut, a şasea bancă de pe piaţa românească după active.
Banca a afişat în 2006 un profit net de 25,5 milioane lei (7,2 milioane euro), după ce, în 2005, banca a înregistrat pierderi de 1,2 milioane euro.
Bancpost este controlată de EFG Eurobank Ergasias SA (Eurobank EFG), a doua bancă din Grecia, cu active de circa 50,4 miliarde euro. La sfârşitul anului trecut, grupul Eurobank EFG avea peste 19.000 de angajaţi în Grecia şi în străinătate şi opera o reţea de distribuţie de peste 1.200 de unităţi şi canale alternative. În ultimii ani, Eurobank EFG a lansat operaţiuni în Bulgaria, România, Serbia, Turcia şi, la începutul anului trecut, a intrat pe pieţele din Polonia şi Ucraina.
Sursa: The Money Channel