“În România nu putem şti deocamdată care este preţul mediu al locuinţelor. Acest lucru este posibil în Spania, Anglia şi alte state dar nu şi la noi. În plus, nu cred că există şanse să aflăm prea curând acest preţ, pentru că ştim cu toţii că se lucrează cu două preţuri, cel afişat şi cel real”, a declarat reprezentantul Băncii Naţionale.
Potrivit acestuia, în momentul de faţă marjele de profit ale dezvoltatorilor imobiliari sunt foarte mari şi, implicit şi preţurile locuinţelor sunt pe măsură. Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României mai spune că sectorul imobiliar ar avea nevoie de un organism de control, pentru a exista o mai bună organizare a pieţei şi o mai mare transparenţă. “Este nevoie de o mai bună organizare în sectorul construcţiilor şi de transparenţă pe această piaţă. În plus, trebuie să existe şi concurenţă mai mare pe această piaţă”, mai spune Vasilescu.
În schimb preşedintele Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare, Gabriel Zamfir, este de părere că trebuiesc găsite modalităţi de a oferii soluţii de finanţare mai ieftine atât pentru dezvoltatorii din piaţa imobiliară, cât şi pentru consumatorii finali în condiţiile în care preţurile sunt determinate de cerere şi ofertă, dar şi de costul finanţării.
Sursa: The Money Channel