În nordul şi estul Capitalei se anunţă cele mai consistente oferte de apartamente noi, în vreme ce sudul pare a nu se afla pe agenda investitorilor în segmentul rezidenţial al pieţei imobiliare. Astfel, proprietarii de apartamente vechi din cartiere precum Berceni sau Rahova care vor să se mute într-o locuinţă nouă trebuie să se gândească la o zonă nouă.
Dintre apartamentele noi care sunt deja în ofertele companiilor imobiliare, în zonele de nord şi de est se află aproximativ 65% dintre unităţile locative noi. În acest an, numărul tranzacţiilor cu astfel de imobile a scăzut cu 30-50%.
Specialiştii companiilor imobiliare spun că piaţa îşi va reveni, dar creşterea preţurilor va fi mai lentă decât în anii precedenţi.
Sursa: The Money Channel


