Banca Românească are două proiecte rezidenţiale în curs de valorificare. Primul dintre ele, Adelaide Residence, al cărui dezvoltator este South Pacific.
“Adelaide era finalizat în proporţie de 45% atunci când banca a oprit finanţarea, iar noi ne încadram în timp şi buget cu proiectul, în funcţie de antecontractele semnate. Avem nevoie de 50% din bugetul iniţial pentru a finaliza construcţia”, a declarat pentru MONEY.ro, Andrew Prelea, CEO Ozone Homes şi South Pacific.
Al doilea proiect rezidenţial din portofoliul aceleiași bănci este ansamblul Edevis World, care are deja un grad de finalizare de 40% şi este amplasat pe strada Mihai Eminescu, sectorul 1 din Capitală.
Şi Banca Comercială Română (BCR) a scos la vânzare un proiect rezidenţial situat pe Calea 13 septembrie din Bucureşti, de doar 19 locuinţe, dar nefinalizat.
BCR mai are de recuperat banii şi din proiectul Terra Residence, unde două blocuri din cele trei rămase nefinalizate au fost scoase la vânzare de către lichidatorul judiciar.
Soarta unui alt proiect rezidenţial, finalizat în proporţie de 85% este încă incertă. Este vorba de proiectul Blue Tower din Colentina, dezvoltat de cei de la Copper Beech.
Recent, proiectul My Dream Residence din Piepera, cu 129 de locuinţe şi construit de Plus Development, intrată în insolvenţă, a fost vândut la o licitaţie public cu 17 milioane de euro.
Sursa: Money.ro