Mai exact, nivelul acestuia trebuie să acopere cel puţin inflaţia, estimată de autorităţi a se ridica la peste 5% anul viitor, cu peste un punct peste ţinta Băncii Naţionale a României şi cu aproximativ două puncte peste inflaţia medie europeană la care trebuie să convergem în următorii şapte-opt ani.
Din punctul nostru de vedere, cel al beneficiarilor viitoarelor pensii private, randamentele pe care fondurile de pensii ar trebui să le obţină ar trebuie să fie cât mai mari, dar în acelaşi timp să fie sigure. Pentru că, atunci când vorbim de o pensie, siguranţa şi stabilitatea sunt pe primul loc. Însă la cel folos o pensie sigură dacă e foarte mică, în condiţiile în care contribuţia din salariu este destul de redusă, de abia 2% anul viitor, urmând însă a creşte în următorii ani. Aşadar, în cazul pensiilor private obligatorii, precum şi a asigurărilor de viaţă sau a altor planuri de economisire combinate cu investiţii destinate pensionării, trebuie să existe o combinaţie optimă între câştiguri şi siguranţă.
Să începem cu siguranţa, dacă tot e pe primul loc. Conform actualei legislaţii, ne sunt garantate de către stat contribuţiile integrale la fondurile de pensii, dar din care se scad comisioanele percepute pentru administrarea pensiei. Comisioane care reduc cu cel puţin două-trei procente pe an randamentul obţinut din investirea banilor destinaţi pensiei. Dar care ar putea fi, de fapt, randamentul ce l-ar putea obţine fondurile de pensii în următorii ani? Dacă ne uităm la câştigurile obţinute de fondurile de pensii din ţările vecine, atunci ne-am putea aştepta la randamente ce pot ajunge chiar şi la 10% pe an. Dacă nu uităm însă în propria ogradă, adică a firmelor de asigurări româneşti care vor administra peste 90% din volumul pensiilor private, viitorul nu este destul de roz.
Cu toate că nu putem face o evaluare a randamentelor viitoare în funcţie de performanţele anterioare ale unui fond de pensii sau program de investiţii, este totuşi relevantă o comparaţie. Astfel, într-o jumătate de an, mai precis din iunie 2007, când s-au lansat primele fonduri de pensii facultative, cele mai importante fonduri au obţinut randamente de 3%, în cazul Allianz şi maxim 6% în cazul ING. Dacă ne uităm la randamentele din ultimul an obţinute de cele două companii în cadrul programelor de investiţii pentru asigurările de viaţă, cu risc mediu şi scăzut, asemănătoare cu cele ale pensiilor private, lucrurile sunt şi mai triste: câştiguri de numai 4-5 procente pe an, care nu ar fi acoperit inflaţia de anul trecut, de peste şase procente. Randamente mai mici chiar decat un depozit bancar.
Dacă mai scădem şi cele două-trei procente aferente comisioanelor de administrare percepute de fonduri, ajungem la randamente de numai unul sau două procente pe an. Iar în acest exemplu, am luat fondurile cele mai performante de pe piaţă, pentru că există fonduri care au înregistrat câştiguri minime de unu sau două procente, sau chiar negative, iar dacă se scad şi comisioanele atunci rezultatul este o pierdere de câteva procente. Mai exact, vom avea mai puţini bani decât am contribuit. Nu trebuie să uităm însă că pensiile private sunt investiţii pe termen lung, iar aceste tipuri de investiţii aduc, de regulă, un randament pozitiv. Problema care rămâne este: vor putea acoperi inflaţia?
Sursa: Ghiseul Bancar
