În general, diferenţa dintre preţul de strigare şi cel la care se realizează tranzacţia nu este atât de mare. „În urma negocierilor dintre proprietar şi cumpărător, vânzarea se face la un preţ cu 10-15% mai mic decât cel cerut”, spune Ion Cătuţoiu, director al companiei de consultanţă imobiliară Real Time.
Pe segmentul de locuinţe în ansambluri rezidenţiale, finalizate în perioada 2006 – 2008, preţurile de cost sunt situate în intervalul 750 – 800 de euro pe metru pătrat construit, la care se adaugă costurile cu finanţarea şi întreţinerea aferentă anilor 2009 – 2011. Astfel, dezvoltatorii pot negocia reduceri până la un nivel care să le garanteze acoperirea finanţării bancare. Dacă vând sub aceste valori, ei riscă intrarea în insolvenţă.
Sursa: Adevarul