Cea mai mare tranzaţie de pe piaţa de office din România de până la acest moment a fost închisă la aproape două luni de la semnare. Pe 1 septembrie, fondul de investiţii European Convergence Property Company, controlat de compania britanică Charlemagne Capital, şi DEGI, divizia de investiţii a grupului german Allianz, au ajuns la o înţelegere cu privire la achiziţionarea celor trei imobile de birouri pe care britanicii le-au cumpărat în anul 2006 în ţara noastră.
Valoarea tranzacţiei depăşeşte 110 milioane de euro! Consultanţa pentru cumpărător a fost asigurată de compania imobiliară Eurisko, iar pentru vânzător de casa de investiţii Capital Partners. La momentul semnării, tranzacţia a fost făcută publică la Bursa de Valori de la Londra.
DEGI îşi înscrie astfel în portofoliul său câteva imobile de office importante din Capitală. Este vorba despre Millenium Business Center, PVG Tower şi Construdava. Potrivit Bursei londoneze, la momentul vânzării, clădirile aveau randamente cuprinse între 6,4 şi 7,2%.
Cât priveşte partea britanică, aceasta a anunţat că nu va reinvesti banii. Managerii de fond estimează că impactul asupra valorii activului unitar în urma tranzacţiei ar putea duce la o creştere de 0,15 euro/acţiune faţă de valoarea avută la începutul lui 2007.
După achitarea datoriilor externe ale proiectelor, European Convergence Property Company va rămâne cu un profit net de 49,9 milioane euro. El va cuprinde şi câştigul de 15,9 milioane, sumă ce reprezintă profitul obţinut în perioada de după achiziţia iniţială a celor trei clădiri de birouri.
Sursa: The Money Channel