Extinderea pe segmentul creditelor ipotecare este unul dintre principalele argumente pentru largirea, in continuare, a retelei teritoriale a Cetelem. Directorul general al companiei a declarat ca institutia a facut deja angajari pentru a sustine noua directie de dezvoltare.”Pe credite ipotecare ne vom lansa mai agresiv incepand cu 2009, ultimele luni ale acestui an constituind, de fapt, perioada de lansare pe acest segment”, a spus Foursy
PNB Paribas are deja inregistrata o sucursala bancara in Romania, sub numele PNB Paribas Lease Group. Directorul Cetelem a explicat ca grupul nu a decis inca daca, in cazul transformarii IFN-ului in sucursala bancara, cele doua entitati vor fuziona sau vor functiona separat.
Cetelem s-ar putea transforma din institutie financiara nonbancara in banca, insa abia din 2009, a mai spus Foursy, explicand ca decizia de trecere la un nou statut va depinde de evolutia pietei.
Ca ritm de crestere a volumului de credite, Foursy spune ca a observat o incetinire in ultimele doua luni, dar Cetelem tinteste, in acest an, un avans cu 35-40% a portofoliului de credite pe segmentul principal de activitate, consumer finance, peste ritmul mediu de crestere a pietei, pe care Foursy il estimeaza la 20 – 25%.
Sursa: Banking News


