“Lipsa de încredere în piaţa imobiliară se traduce prin scăderea investiţiilor şi a volumelor de tranzacţionare. În prezent, nu este doar o lipsă acută de bani, ci şi de produse. Şi mă refer acum la acele produse care pot întruni nevoilor celor dispuşi să cumpere. Totuşi este o mare diferenţă între ceea ce proprietarii se aşteaptă să primească şi ceea ce investitorii vor să plătească. În România, foarte multe proiecte au fost oprite. Asta creează o serie de oportunităţi pentru cei care dispun de bani. La nivel european însă, cred că această criză va afecta toate segmentele pieţei imobiliare. Şomajul creşte, economiile scad, la fel şi produsele interne brute. Este clar că probleme nu sunt doar pe sectorul de real estate. Nu există finanţare pentru foarte multe tipuri de activităţi. Revenind la România, câtă vreme ratele de profit oferite sunt egale cu cele din Marea Britanie, spre exemplu, e clar că investitorii nu vor alege să vină aici.
Nu văd de ce şi-ar plasa banii într-o ţară emergentă, câtă vreme pot obţine rate de 7,5-8% în state cu economii mai avansate. Până când lucrurile nu se vor schimba, sunt de părere că investitorii vor prefera Marea Britanie. Creşterea randamentelor arată o apetenţă tot mai mare pentru risc. Mulţi jucători imobiliari vor aştepta să vadă ce se întâmplă pe viitor, mai ales că nu ne mai putem baza pe banii băncilor ca în trecut. Pe sectorul rezidenţial, sfatul meu pentru români este să rămână în locuinţele actuale. Cel puţin pentru moment. Mă aştept ca preţurile să mai scadă şi pe viitor şi cred că nu e cea mai bună idee să te împrumuţi în această perioadă. Dacă însă ai cumpărat o casă care acum se dovedeşte a fi prea scumpă şi ai împrumut în euro, iar ratele cresc de la o lună la alta, ar trebui să te gândeşti cum să ieşi din această situaţie”, a declarat pentru The Money Channel, Charlie Henry, director investiţii GVA ASCO.
Sursa: The Money Channel


