“2011 va fi anul marilor insolvenţe şi falimente în imobiliare, volumul proiectelor care vor ajunge în această situaţie urmând să fie cel puţin dublu comparativ cu acest an. Estimăm că valoarea totală a proiectelor care vor ajunge în insolvenţă sau faliment va fi de aproximativ 500 de milioane de euro”, a declarat CEO Coldwell Banker Affiliates of România, Valentin Ilie.
Estimarea nu include proprietăţile deţinute de persoane fizice, precum locuinţele individuale, segment pe care vor apărea câteva mii de cazuri în 2011, potrivit unor estimări recente ale consultanţilor Coldwell Banker, şi nici activele imobiliare deţinute de companii a căror activitate de bază nu este reprezentată de dezvoltarea imobiliară, de închirierea şi de vânzarea spaţiilor de profil.
Sursa: Money.ro