Anul trecut, preţurile au continuat să scadă, deşi într-un ritm mult mai scăzut decât în 2009. Astfel, tranzacţiile încheiate în Bucureşti au fost cu 15-30% mai mici decât anul precedent. ” Scăderea preţurilor a fost mai abruptă în oraşele de provincie, cu excepţia acelora în care există 2-3 proprietari dominanţi ce controlează mare parte din oferta de calitate şi nu sunt presaţi să vândă, mai arată Colliers.
Cât despre evoluţia acestui segment al pieţei imobiliare, Mihai Bogza, directorul departamentului de terenuri din cadrul companiei spune că piaţa va rămâne una a cumpărătorilor, în care tranzacţiile se vor încheia doar la preţuri competitive. “Este foarte important ca proprietarii să rămână flexibili, atât în materie de preţuri cât şi în diferitele structuri pe care le pot “îmbrăca” tranzacţiile. Nu estimăm scăderi mari de preţuri în viitor, ci doar ajustări minore ale preţurilor în limita marjelor negocierii, şi anume 15-20% din preţul cerut”, a declarat Mihai Bogza.
Sursa: Money.ro