De foarte multe ori, din grabă pentru a obţine creditul dorit, mulţi nu citesc prevederile contractuale în care se stipulează plata diferitelor comisioane, această greşeală aducand regrete pe viitor.
Un important factor de care trebuie să ţineţi seama ar fi şi comisionul de rambursare anticipată: acel plafon de îndatorare atat de blamat ne obligă de multe ori să luăm credite pe termen mai lung, deşi ştim bine că putem plăti mai rapid. De aceea trebuie să fim atenţi la comisionul de rambursare, nermaivorbind de faptul că nu trebuie să acceptăm ca acesta să poată fi modificat unilateral de bancă.
Instutiţiile bancare romaneşti îşi rotunjesc veniturile pe seama acestor operaţiuni camuflate în contract. Pentru orice serviciu bancar, clientul va trebui să scoată bani frumoşi din buzunar. Astfel, se percep comisioane pentru deschiderea unui cont, analiza unui dosar de credit, acordarea acestuia sau evaluarea unei proprietăţi.
Studiu de caz
Pentru a exemplifica la ce valoare s-ar putea ridica un comision de rambursare, am ales un împrumut pentru nevoi personale cu ipotecă, pe o durată de 15 ani, în valoare de 20.000 euro. Majoritatea băncilor impun comisoane de rambursare situate sub nivelul de 3%, în principal la creditele ipotecare.
Un credit de la Raiffeisen Bank în condiţiile date mai sus are o dobandă anuală efectivă de 10,31%. Creditul presupune un comision de acordare de 2%, o taxă de evualuare de 30 euro, şi la final, dacă vă hotăraţi să achitaţi ratele înainte de termen, un comision de rambursare în valoare de 3%.
Într-o situaţie similară sunt şi taxele aplicate de ING Bank. Diferenţa o face taxa de analiză a dosarului, care se ridică la 50 euro, iar taxa de evaluare poate atinge pană la 120 euro. Comisionul de ramburase anticipată este tot în valoare de 3%. Banca Romanească percepe un comision de acordare de 1%, comisionane de retragere reprezentănd 0,50%, iar comisionul de rambursare anticipată este 4%. BRD percepe trei tipuri de comisioane. Există o taxă, în valoare de 2,50%, ce se va plăti pentru analiza dosarului. Se mai percepe un comision de administrare lunară, plătit la sold, în valoare de 0,30% iar comisionul de rambursare anticipată atinge 3%.
La unele bănci, rambursarea anticipată se poate face numai după o anumită perioadă, de regulă trei ani. Acesta este cazul HVB Ţiriac, care percepe un comision de 1% din suma rambursată în avans. Practic, sunt două variante pentru client: ori rambursează toată suma rămasă pană la scadenţă odată, ori plăteşte în fiecare lună minimum şase rate, operaţiune taxată de fiecare dată cu 1%. Ca de fiecare dată, vă sfătuim să studiaţi cu atenţie clauzele contractului de credit, taxele şi comisioanele instituţiei financiare alese.
Sursa: Curentul