“La 15 martie, după estimările noastre, doar 60% din banii Guvernului au ajuns la beneficiari. Am descoperit autorităţi, la nivelul primăriilor care au primit banii si i-au dat pentru plata salariilor sau pentru alte cheltuieli urgente pentru bugetele lor, dar nu pentru plata creanţelor”, a declarat la The Money Channel, în emisiunea Business Box, Laurenţiu Plosceanu, preşedinte ARACO.
Părerile privind legalitatea utilizării acestor bani în alte sectoare sunt împărţite.
“La nivelul localitatilor vorbim de sume de echilibrare acordate localităţilor. Aceste sume nu au o destinaţie specială”, spune Adrian Moraru, directorul Institutului de Politici Publice.
“Banii de la nivelul Guvernului pentru plata construcţiilor vin prin Direcţia de Finanţe Publice din judeţ. Prin Trezoreria statului sunt derulaţi, deci nu au cum să fie deturnaţi”, a precizat Gheorghe Nechita, primarul Iaşiului.
O altă problemă o reprezintă proporţia mare a lucrărilor executate de constructori dar nefacturate, atrage atenţia Oprea.
“Facturile de la 31 decembrie erau in totalitate de circa 56 milioane de lei, iar lucrarile executate nefacturate se cifrează la circa 50 de miloane de lei.
Constructorii, neîncasând, le-a fost teamă să mai factureze pentru că se încărcau cu TVA. TVA-ul devenea scadent din 25 ianuarie dacă facturau la data de 31 decembrie”, a spus Radu Ştefan Oprea, prefect Prahova.
Numărul mare al creanţelor către firmele de construcţii este şi un rezultat al rectificării bugetare de la finalul anului trecut, susţine Laurenţiu Plosceanu. Restrângerea bugetului ordonatorilor de credite a făcut tot mai dificilă încasarea banilor de către companiile de construcţii.
Sursa: The Money Channel


