Costurile creditelor imobiliare în România şi Bulgaria sunt asemănătoare, dacă se ia în calcul nivelul dobânzii anuale efective. În Turcia, situaţia este oarecum diferită: consumatorii sunt interesaţi mai mult de valoarea dobânzii lunare decât de cea a DAE. În România, valoarea creditelor imobiliare reprezintă 2,4% din Produsul Intern Brut. În Bulgaria, creditele reprezintă aproximativ 7 procente din PIB iar în Turcia 4 la sută, conform unui studiu realizat de site-ului Finzoom.
Leul şi leva au o evoluţie strâns legată de moneda europeană, dar lira turcească este foarte instabilă. Din cauza acestei instabilităţi, băncile cresc costurile creditelor pentru a acoperi riscul inflaţionist. Aşa se explică faptul că în Turcia dobânda anuală efectivă la creditele în euro este jumătate din dobânda la creditele în lire. În România şi Bulgaria dobânda este variabilă, în timp ce în Turcia, dobânda este fixă.
Gradul maxim de îndatorare ajunge la 70 de procente pentru cei ce contractează un credit imobiliar în România şi Bulgaria şi la 50% în Turcia. Dacă se plăteşte creditul înainte de termen, atenţie şi la comisionul de rambursare anticipată. În România, acesta ajunge până la 4,5% iar în Bulgaria până la 5 procente, în timp ce în Turcia băncile nu percep o astfel de taxă.
În România, valoarea creditelor imobiliare va ajunge la 24 de procente din PIB până în 2008.
În Bulgaria, valoarea va fi de 31% pentru 2007 şi în scădere până la 23 de procente în 2008. În Turcia, creditele vor însuma peste 60 de procente din PIB anul acesta şi aproape 50 la sută în 2008. La sfârşitul lui 2006, valoarea creditelor imobiliare în România a ajuns la aproape 2 milioane 300 de mii de euro. În Bulgaria, a trecut de 1,4 milioane de euro iar în Turcia la 11,6 milioane.
Creditele imobiliare la nivelul lunii iulie reprezentau doar 18,6% din totalul împrumuturilor contractate de români. Acest procent este cu mult sub cel înregistrat în ţările dezvoltate. Trebuie să ţinem cont însă şi de veniturile populaţiei pentru că, la un salariu mediu net pe economie de puţin peste 1000 de lei şi, având în vedere ritmul de creştere a preţurilor pe piaţa imobiliară, nu ne rămâne decât să contăm, în continuare, pe banii trimişi de românii care lucrează în străinătate. Însă, dacă ne uităm în jurul nostru, discrepanţele nu sunt foarte mari.
Costurile creditelor imobiliare în România şi Bulgaria sunt asemănătoare, dacă se ia în calcul nivelul dobânzii anuale efective. În Turcia, situaţia este oarecum diferită: consumatorii sunt interesaţi mai mult de valoarea dobânzii lunare decât de cea a DAE. În România, valoarea creditelor imobiliare reprezintă 2,4% din Produsul Intern Brut. În Bulgaria, creditele reprezintă aproximativ 7 procente din PIB iar în Turcia 4 la sută, conform unui studiu realizat de site-ului Finzoom.
Leul şi leva au o evoluţie strâns legată de moneda europeană, dar lira turcească este foarte instabilă. Din cauza acestei instabilităţi, băncile cresc costurile creditelor pentru a acoperi riscul inflaţionist. Aşa se explică faptul că în Turcia dobânda anuală efectivă la creditele în euro este jumătate din dobânda la creditele în lire. În România şi Bulgaria dobânda este variabilă, în timp ce în Turcia, dobânda este fixă.
Gradul maxim de îndatorare ajunge la 70 de procente pentru cei ce contractează un credit imobiliar în România şi Bulgaria şi la 50% în Turcia. Dacă se plăteşte creditul înainte de termen, atenţie şi la comisionul de rambursare anticipată. În România, acesta ajunge până la 4,5% iar în Bulgaria până la 5 procente, în timp ce în Turcia băncile nu percep o astfel de taxă.
În România, valoarea creditelor imobiliare va ajunge la 24 de procente din PIB până în 2008. În Bulgaria, valoarea va fi de 31% pentru 2007 şi în scădere până la 23 de procente în 2008. În Turcia, creditele vor însuma peste 60 de procente din PIB anul acesta şi aproape 50 la sută în 2008. La sfârşitul lui 2006, valoarea creditelor imobiliare în România a ajuns la aproape 2 milioane 300 de mii de euro. În Bulgaria, a trecut de 1,4 milioane de euro iar în Turcia la 11,6 milioane.
Sursa: The Money Channel


