Noua linie de credit oferită de BCR poate fi accesată în cel mult 24 de ore şi oferă o creditare de până la trei ori ultima cifră de afaceri medie lunară, însă valoarea creditului este de cel mult 75.000 lei.
BCR admite garanţii personale ale contractantului care poate folosi creditul pentru acoperirea nevoilor financiare curente.
Linia de credit Micro se acorda pe termen de 12 luni şi este oferită de un număr mare de unităţi BCR.
Pentru a putea accesa acest tip de credit este necesar un certificat de la Registrul Comerţului, un certificat de atestare fiscal, hotărârea AGA privind contractarea împrumutului şi ultimele trei raportări financiare.
“Deşi aflată la început de drum, BCR MicroBanking are multe de oferit partenerilor săi într-un mediu de afaceri în plină expansiune, aşa cum este cel al microîntreprinderilor. Mai mult, prin noua organizare a BCR, timpul de răspuns se diminuează”, a declarat directorul executiv al direcţiei retail din cadrul BCR, Dorin Cojocaru.
BCR intenţionează să includă, în viitorul apropiat, asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate în cadrul acestui segment de afaceri.
BCR este cea mai mare bancă din România, cu active de peste 16 miliarde euro la finele primului semestru. BCR are în prezent 517 sucursale şi agenţii în toată ţara, emite 23 de tipuri de carduri de credit şi de debit şi are instalată cea mai mare reţea naţională de bancomate, peste 1.300.
Erste Bank, acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române, este unul dintre liderii sistemului financiar din Europa Centrală şi de Est, cu peste 50 de mii de angajaţi care deservesc circa 16 milioane de clienţi în 2.700 de unităţi din opt ţări.
Erste Bank gestiona, la finele primului semestru, active în valoare de 198 miliarde euro şi înregistra un profit net de 566 milioane euro, mai mare cu 25,1% faţă de perioada similară din 2006, dar uşor sub aşteptările analiştilor.
Sursa: The Money Channel


