In primul caz sumele accesate sunt mici, de ordinul sutelor de euro, in timp ce in cazul cardului se pune problema perioadei in care banca ti-l elibereaza. Imprumuturile de nevoi ofera sume de pana la 20.000 de euro. Banii pot fi obtinuti in 24 de ore, insa, scrie Adevarul, „in realitate procedura dureaza 5 zile”. Despre pretul acestor credite, publicatia scrie ca, in medie, DAE este de 18,5%, variind de la 11% la unele banci la peste 20% la altele. De asemenea, trebuie luate in calcul si comisioanele, „care merg pana la 120 de euro pentru un singur contract”. E vorba aici de cel de acordare, insa pot aparea si comisioane de administrare, platibile lunar sau anual.
O alta solutie prezentata de Adevarul pentru a contracta credite „rapide” este o societate specializata in intermedierea de credite, care iti ofera posibilitatea de a alege dintr-o paleta larga de oferte a bancilor. „Ca medie, acordarea efectiva a creditelor, respectiv tragerea banilor de catre clienti, are loc in cinci zile de la depunerea dosarului prin intermediul nostru”, explica managerul Credit Team, Roxana Gavrila in Adevarul.
Pe cei de la Evenimentul Zilei nu rapiditatea ii preocupa, ci cat poti sa imprumuti printr-un credit de nevoi fara garantii. „Cel mai mare credit de consum: 20.000 de euro”, titreaza Evenimentul, care scrie ca patru banci ofera imprumuturi de nevoi fara garantii in aceasta limita. Doua institutii isi lasa clientii sa ramburseze imprumuturile in 10 ani (Piraeus si MKB Romexterra), iar doua practica termene de rambursare mai scurta: 7 ani (Credit Europe Bank) si 8 ani (ABN Amro).
„Cele mai multe banci ofera credite de consum care pot fi rambursate in 10 ani, dar imprumuta sume putin mai mici: 10.000 euro sau 15.000 euro”, scrie Evenimentul. Publicatia arata ca perioadele extinse de creditare sunt in avantajul clientului, intrucat permit contractarea unor sume mai mari, insa atrag deopotriva si costuri mai ridicate. Exemplul oferit este cel al unui imprumut de 10.000, cu dobanda de 15%. Contractat pe un an, cheltuielile cu dobanda sunt de 774 euro, in pentru o perioada de 10 ani acestea ajung la 8.631 euro. In primul caz rata lunara era de 898 euro, iar in al doilea de 156 euro.
Sursa: Banking News


