„Casa de Economii si Consemnatiuni va ramane in mainile statului cel putin inca patru ani, o decizie privind posibila privatizare a bancii urmand sa se ia dupa 2011, potrivit unui document trimis de Ministerul Economiei si Finantelor la Guvern in urma cu o saptamana”, scrie Curierul. Initial, noua conducere in frunte cu presedintele Radu Gratian Ghetea luase in calcul varianta privatizarii dupa 2009, atunci cand se finalizeaza prima etapa a restructurarii. Ministerul considera insa ca „amanarea pana in 2011 a privatizarii va ajuta banca sa-si recastige pozitia avuta pe piata romaneasca”.
Cu toate acestea, conducerea bancii spune ca nu stie nimic de aceasta schimbare de plan. Radu Ghetea a declarat pentru Curierul National ca nu cunoaste despre ce document este vorba si nici prevederile acestuia. „Eu am vizat o posibila privatizare dupa anul 2009, cand vom finaliza prima faza de restructurare a bancii. Nu stiu nimic despre decizia actionariatului”, precizeaza Ghetea.
„Creditele in monede exotice au crescut de 14 ori in ultimul an”, remarca Ziarul Financiar, perioada analizata fiind aprilie 2006 – aprilie 2007. Marea majoritate a acestor credite reprezinta finantari in franci elvetieni, noteaza ZF, varianta in yeni japonezi fiind retrasa dupa cateva luni de pe piata de Banca Romaneasca din lipsa de cerere.
La sfarsitul lui aprilie 2007, datele Bancii Nationale aratau ca finantarile in monede exotice au ajuns la un sold de 1,67 mld lei, de 14 ori mai mult decat cele 122 mil. lei din aprilie 2006. De la inceputul acestui an, arata ZF, aceste credite au crescut cu 125%, ajungand la o pondere de 1,4% in totalul creditelor acordate de banci.
Tot in ZF, analistii ING Bank vad ca iminenta o interventie a BNR pe piata valutara: „ING despre curs: Rabdarea BNR este aproape epuizata”. Cotatiile euro au coborat la noi minime ale ultimilor cinci ani in ultima sedinta de tranzactionare, pe fondul vanzarilor de valuta ale speculatorilor straini. In ultima luna, scrie ZF, leul a castigat 4,7% fata de euro, aprecierea fiind de 7,3% de la inceputul anului. Totusi, BNR nu a intervenit direct pe piata valutara, arata ZF.
In aceste conditii, analistul ING Florin Catu considera ca este „doar o chestiune de timp” va interveni pe piata prin cumparari de valuta. „Rabdarea BNR este aproape epuizata si banca centrala va prefera sa ajusteze lin cursul leu/euro, in linie cu fundamentele economice”, declara Catu in ZF.
„Cetelem intra pe piata creditelor ipotecare”, anunta Business Standard. Informatia este furnizata de reprezentantii companiei: „Noile reglementari cu privire la activitatea IFN-urilor vin in intampinarea intentiilor noastre de a integra aceasta noua directie in activitatea Cetelem”, declara pentru Standard Simona Tartacuta, marketing manager Cetelem.
Aceste noi reglementari sunt cuprinse intr-un proiect de lege elaborat BNR, care, arata Business Standard, permite IFN-urilor sa desfasoare concomitent mai multe activitati de creditare, chiar daca unele dintre aceste domenii, precum acordarea de credite ipotecare, impun un domeniu unic de activitate.
De asemenea, la nivel international, grupul BNP Paribas a decis integrarea activatatii UCB, o companie specializata pe credite ipotecare, si Cetelem, rezultatul fiind o noua directie de business, Personal Finance. „In viitor vom oferi si clientilor nostri expertiza Personal Finance”, precizeaza Simona Tartacuta in Business Standard.
Sursa: Banking News