Pentru a doua oară în ultima lună şi jumătate, a doua bancă din România, BRD, a decis să majoreze dobânda la împrumutul de nevoi personale în lei, BRD Expresso. Astfel, de la 14,5%, dobânda fixă pe toată perioada creditării a crescut până la 17,25% în cazul creditelor contractate pe cinci ani. Şi Raiffeisen, ocupanta locului trei în topul după active al băncilor locale, a decis să mai adauge câteva puncte procentuale la dobânzi. În funcţie de valoarea contractată, dobânda la creditul Flexicredit, în varianta sa cu dobândă fixă, a crescut cu până la 2%.
„Am majorat într-adevăr dobânzile la creditul de nevoi personale în lei începând cu finele lunii octombrie.Majorările au fost făcute în funcţie de suma contractată. În medie, dobânzile au crescut cu valori cuprinse între 0,5 şi 2%“, ne-au confirmat reprezentanţii bănci. La creditele cu valori de peste 17.000 de lei, de exemplu, dobânda a crescut cu două procente.
De precizat este faptul că în nici unul dintre cele două cazuri amintite mai sus nu au fost operate modificări şi pentru creditele existente deja în sold. BRD şi Raiffeisen au făcut astfel de indexări pe parcursul lunii septembrie.
BCR a preferat să menţină dobânzile la produsele deja existente în portofoliu, însă promovează un credit de nevoi personale în lei cu un nivel al Dobânzii Anuale Efective care depăşeşte cu mult costurile totale ale creditelor deja existente. Creditul cu dobândă fixă lansat de BCR poate fi contractat pe o perioadă de zece ani la un nivel de dobândă de 14,5% şi un DAE care, pentru un credit de 25.000 de lei pe cinci ani, de exemplu, atinge 26,5%.
Sursa: The Money Channel


