Datele BNR arată că împrumuturile în lei acordate populaţiei au urcat cu 19,6% în ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună a lui 2008, la 40,58 miliarde de lei, în timp ce creditele în valută au avut un avans de 44,5%, la 122,6 miliarde de lei. La persoanele fizice, creşterea creditului în valută a fost mai mare, de 55,2%.
În ceea ce priveşte persoanele juridice, împrumuturile în lei au urcat cu 22% în ianuarie faţă aceeaşi lună a anului trecut, la 43,18 miliarde de lei, în timp ce valoarea creditelor în monedă străină s-a majorat cu 34,8%, la 60,27 miliarde de lei. Pe de altă parte, vestea bună este că ritmul anual de creştere a creditării a crescut uşor în ianuarie faţă de decembrie, la 33,8%, cu 0,1%. Soldul creditului neguvernamental a fost în luna ianuarie de 206,4 miliarde lei.
În acelaşi timp, datele băncii centrale arată că depozitele în valută au fost preferate de către companii.
Astfel, depozitele în valută ale firmelor au crescut cu 24,5%, exprimate în valută, la o valoare de 25 miliarde de lei. În acelaşi timp, volumul depozitelor în lei ale companiilor s-a comprimat în ianuarie faţă de luna anterioară cu peste 11%, la 41,2 miliarde de lei.
Sursa: The Money Channel