Consiliul Împrumuturilor Ipotecare din Marea Britanie a decis să renunţe cel puţin momentan la noi previziuni cu privire la evoluţia preţurilor imobiliare. Deşi aceasta autoritate oferea în mod obişnuit previziuni destul de optimiste, piaţa a devenit greu de anticipat, şi o restabilizare ar putea întarzia până în 2010.
Ultima previziune, făcută în luna mai, anticipa o scădere a preţurilor cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă, anul trecut. Însă indicii Halifax respectiv Nationwide, ambele companii membre ale Consiliului, au facut publice cifre ce sugerează o scădere a preţurilor cu mai mult de 10 procente.
Pe lângă aceasta, viitorul pare si mai sumbru cu scăderi de până la 20-25 de procente, până în 2009. În acelaşi timp, pe lângă valoarea activelor imobiliare, cifre venind din partea Asociaţiei Bancherilor Britanici, relevă faptul că împrumuturile ipotecare în luna august scăzuseră cu un impresionant 64% faţă de aceeasi perioadă a anului trecut.
Recenta criza financiara a accentuat problemele din aceasta piata.
Veniturile populaţiei au avut de suferit şi odata cu ele şi cererea a scăzut în detrimentul ofertei. Niciodată în istoria acestei pieţe nu a existat o scădere atât de rapidă şi sustenabilă şi, după cum am amintit mai devreme, luminiţa de la capătul tunelului pare să se îndeparteze tot mai mult.
Sursa: The Money Channel


