Garanti Bank şi dezvoltatorul Opus Grup din Turcia au împreună o istorie lungă privind finanţarea. “Noi am acordat dezvoltatorului multe credite pentru ridicarea unor proiecte imobiliare în Turcia. Aşadar, am cunoscut performanţa companiei în Turcia. După ce au venit în România, am văzut ce presupune proiectul, şi anume că se adresează perfect clientului pe care şi-l doreşte. Luând toate aceste aspecte în considerare, am decis să acordăm finanţare acestui proiect”, a declarat Berat Icinsel, general manager GarantiBank.
GarantiBank, instituţia care finanţează cel mai mare proiect rezidenţial lansat la noi, Cosmopolis, a extins cu 20 milioane euro linia de creditare pentru primele două faze ale proiectului, până la 50 de milioane euro. Următoarele etape vor fi finanţate din vânzarea locuinţelor. Banii vor fi folosiţi de Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului, atât ca împrumut pe termen mediu, cât şi ca scrisoare de garanţie. Oficialii băncii susţin că un alt factor care a influenţat acordarea creditului este că negocierea a început în urmă cu un an, moment în care nu apăruse criza creditelor.
“Totuşi, chiar dacă era cazul de criză, consider că acest proiect, precum şi piaţa imobiliară din România, au o dinamică diferită în comparaţie cu statele afectate de criza ipotecară.
Dinamica pieţei de aici vine din cerere şi ofertă: există în continuare o ofertă limitată în raport cu cererea crescută de locuinţe. Deci, nici criza nu ne-ar fi afectat decizia de a finanţa acest proiect”, mai spune Icinsel.
Proiectul Cosmopolis este dezvoltat în zona de nord a Bucureştiului, pe o suprafaţă de 100 de hectare în zona Ştefăneştii de Jos. Cosmopolis va fi dezvoltat în şapte faze, iar la finalizare, în 2014, va livra între 4.600 şi 6000 de locuinţe. Suprafaţa totală construită va fi de circa un milion de metri pătraţi. Proiectul implică o finanţare de circa 700 de milioane de euro, dintre care 60 milioane vor fi cheltuite pentru dezvoltarea infrastructurii în zonă.
Sursa: The Money Channel


