Actele necesare achiziţionării unui teren sunt aceleaşi, fie că cel care cumpără este persoană fizică sau juridică. Proprietarul terenului trebuie să prezinte la notariat acte care să-i ateste dreptul de proprietate asupra terenului. Spre exemplu, notarul trebuie să verifice unul dintre următoarele documente: titlul de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, contract de donaţie etc. De asemenea se controlează încheierea de intabulare, certificatul de rol fiscal, actele de identitate, precum şi un extras de Carte funciară de informare.
Teren intravilan sau extravilan
Terenul poate fi intravilan sau extravilan. Tocmai de aceea, în momentul în care vă interesează să cumpăraţi o anumită suprafaţă de teren este recomandat să întrebaţi proprietarul dacă terenul este înscris în circuitul care vă interesează: intravilan sau extravilan. De asemenea este foarte important să vedeţi de la început toate actele de care dispune vânzătorul şi să nu credeţi neapărat doar în vorbe. Pentru a putea fi vândut, un imobil trebuie să fie înscris în Cartea funciară, iar pentru ca un teren să poată fi înscris în Registrul de Carte Funciară se întocmeşte o documentaţie cadastrală de către un expert cadastral autorizat. Această documentaţie are la bază date tehnice despre teren (suprafaţa măsurată, schiţa terenului, coordonate etc.), cât şi actele de proprietate ale terenului. După ce toată documentaţia este gata, iar dosarul este depus la notariat în vederea realizării contractului de vânzare-cumpărare, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul trebuie să se intereseze de valoarea taxelor pe care urmează să le achite.
Antecontractul
De reţiunut este faptul că înainte de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, părţile au libertatea de a încheia un antecontract, prin care se obligă să încheie la un moment ulterior, la un preţ deja stabilit, contractul de vânzare-cumpărare final. În antecontract se stipulează de regulă obligaţia vânzătorului de a nu se răzgândi în privinţa vânzării precum şi aceea că nu va încheia un alt contract cu o ţertă persoana. În acelaşi timp, cumpărătorul se obligă să nu cumpere de la o altă persoana decât vânzătorul iniţial. Pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin acest antecontract se prevăd, de regulă, despăgubiri băneşti.
Preţurile terenurilor vor creşte cu până 50%
În 2008, preţurile terenurilor, fie că este vorba de cele din Capitală sau de cele din alte zone ale României, vor creşte cu până la 50% în funcţie de infrastructură şi dezvoltarea zonei. Unul dintre argumente este introducerea, începând cu 1 ianuarie, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru tranzacţiile cu terenuri între persoane juridice. Acesta înseamnă un plus de 19% la preţul pe metru pătrat. Şi acesta pare să fie doar începutul, deoarece sunt preconizate creşteri medii de 50 de procente, în special în Bucureşti, unde se vând cele mai scumpe terenuri din ţară.
Sursa: Rezidential.net


