Este considerată locuinţă orice unitate construită, formată din una sau mai multe încăperi, situate la acelaşi nivel al clădirii sau la niveluri diferite. În general, ea este prevăzută cu dependinţe sau alte spaţii de servire, independente din punct de vedere funcţional. Camerele pot avea intrări separate din casa scărilor, curte sau stradă. Potrivit precizărilor metodologice făcute de Institutul Naţional de Statistică se consideră locuinţă orice imobil construit, transformat sau amenajat în scopul de a fi folosit, în principiu, de o singură gospodărie. Unităţile locative sunt caracterizate de trei tipuri de suprafeţe: construită, utilă şi locuibilă.
Suprafaţa construită a unui imobil reprezintă suma ariilor secţiunilor orizontale ale tuturor nivelurilor clădirii, delimitate de conturul exterior al pereţilor. Nu sunt luate în calcul suprafeţele aferente treptelor exterioare, cele ale teraselor neacoperite, ale ariilor curţilor interioare mai mari de 4 mp sau ale curţilor exterioare de lumină sau de acces.
Suprafaţa utilă rezultă diferenţa dintre suprafaţa construită desfăşurată şi suprafaţa ocupată de pereţi. Pentru a stabili care este spaţiul util al unei locuinţe, adunăm suprafeţele utile ale tuturor încăperilor. În această categorie intră camerele de zi, dormitoarele, băile, WC-urile, duşurile, bucătăriile, spaţiile de depozitare şi de circulaţie din interiorul locuinţei.
Suprafaţa locuibilă constituie suma ariilor încăperilor de locuit.
Este considerată cameră de locuit orice încăpere cu o arie de cel puţin 4 mp şi cu o înălţime de cel puţin 2 metri pe cea mai mare parte a suprafeţei sale. Aceasta trebuie să primească lumină naturală fie direct, prin ferestre şi uşi exterioare, fie indirect, prin glasvanduri sau prin ferestrele sau uşile verandelor. Sunt considerate camere de locuit dormitoarele, camerele de zi, holurile locuibile şi încăperile cu dublă utilizare, din a căror suprafaţă, o parte revine locuirii.
Sursa: The Money Channel
