Bătălia imobiliară din Capitală nu se mai dă numai pe preţuri. În ultimul an, clienţii interesaţi să achiziţioneze o locuinţă – apartament la bloc sau casă cu grădină – au devenit mai selectivi în alegerile lor şi au căutat să beneficieze de oferte „all inclusive”. Adică, locuinţa perfectă pentru ei trebuia să includă o serie de facilităţi care să le facă viaţa mai frumoasă, dar şi mai uşoară. Iar ofertele nu au întârziat să apară.
Mauro Lufino, Directorul General al Promo Seconda, dezvoltatorul complexului imobiliar DaCasa Residence, este de părere că investiţiile realizate în sistemul video-interfon de la intrare, sistemele de alarmă din cadrul proiectului, precum şi celelalte facilităţi au meritat efortul, iar clienţii au fost mult mai interesaţi de ofertele companiei.
«Noi construim locuinţe să vindem. Nu vrem să ridicăm un complex imobiliar care să fie pe jumătate gol. Din aceste considerente, dar şi din altele lesne de înţeles, am ales să ne adaptăm de ceva vreme preţurile la condiţiile actuale şi chiar să venim cu ceva în plus. Facilităţile pe care le punem la dispoziţia cumpărătorilor sunt de top», susţine Mauro Lufino.
La construcţia clădirilor din DaCasa Residence compania Promo Seconda va folosi structuri compozite din beton armat, fier, lemn, izolaţie, hidroizolaţii, iar acoperişul va avea la bază ţigle şi jgheaburi. În plus, structura va fi construită pe fundaţii cu ciment, stâlpi, grinzi şi cărămidă.
Curtea din cadrul complexului va dispune de drum pavat, precum şi de o grădină cu arbori, arbuşti şi flori. În paralel, curtea dintre vile va fi delimitată de porţi automate. Reprezentanţii companiei mai spun că holurile din cadrul blocurilor vor avea podeaua din marmură, iar, în interiorul apartamentelor, dormitoarele vor avea parchet.
Ramele ferestrelor vor fi realizate din lemn de pin suedez. Ferestrele sunt prevăzute cu geam termopan, precum şi cu jaluzele exterioare, iar locuinţele vor fi echipate, printre altele, cu aparate de aer condiţionat.
În plus, locuinţele beneficiază de centrală proprie şi izolare termică şi sunt doatate cu senzor de fum.
Suprafeţele totale ale apartamentelor se încadrează între 57 mp şi 85 mp (apartamentele de la parter dispun şi de câte o grădină a cărei suprafaţă variază între 14 şi 91 mp). Vilele dispuse central au o suprafaţă construită de 123 mp şi dispun, la rândul lor, de câte o grădină de 67 mp. Vilele dispuse lateral au o suprafaţă construită de 130 mp, iar grădina are o suprafaţă ce variază între 125 şi 135 mp. În plus, dezvoltatorul imobiliar a decis ca fiecare dintre imobile să beneficieze de câte un loc de parcare şi o boxă.