Sa vedem un exemplu comparativ in care costurile diverselor tipuri de imprumuturi este asemanator, cu toate ca DAE sugereaza valori foarte diferite.
Este luat exemplul unui imprumut de 100 de lire, pe 20 de saptamani. In cazul comenzilor prin posta, dobanda este 0%, in cazul unui overdraft – 15% iar in cazul unui imprumut la domiciliu de nu mai putin de 400%.
Cu toate acestea, costul platit de client pentru respectivul imprumut este apropiat. Mai exact: 29 de lire pentru dobanda de 0%, 42,4 lire in cazul descoperitului de cont (overdraft) si 38 de lire la imprumutul la domiciliu.
Si atunci care este explicatia? Costurile ascunse ce nu intra in calculul DAE, se arata intr-un studiu prezentat de Provident Finacial, o companie britanica ce acorda imprumuturi personale de mica valaore, pe termen scurt, la domiciliul clientilor.
DAE nu reflecta costul real in cazul unor anumite tipuri de credit
e
Concret, unde da gres DAE?
Explica David Rees, expertul in probleme legislative in cadrul Provident Financial, compania britanica de credite de consum cu o bogata experienta pe piata britanica:
“Comparand creditul personal acordat de Provident Financial cu un credit acordat de comercianti sau cu comenzile prin posta cu dobanda 0, foarte raspandite in Marea Britanie, observam ca in realitate costul acestora nu este 0. Detailistii ascund costul finantarii in pretul produsului. De exemplu, pretul unui produs cumparat fara credit este de 100 de lire, pe cand cel al produsului achitat in 20 de saptamani cu dobanda 0 este de 130 de lire. Asadar, costul real al creditului este de 30 de lire.”
In alte cazuri exista costuri excluse, sau mai bine spus costuri suplimentare care nu sunt calculate la dobanda. De pilda, in cazul unui credit al unei companii de constructii, in valoare de 3.000 de lire sterline pe 24 de luni, DAE este 14,8%. Valoarea dobanzii este de 453 de lire, insa la aceasta se mai adauga si costul politei de asigurare, in valoare de 350 de lire, ceea ce face ca valoarea reala a DAE, incluzand asigurarea, sa fie de 26,7%.
Un alt cost suplimentar ce nu este relevat de DAE este cel al penalizarilor percepute in cazul neachitarii la timp a ratelor, cum se intampla la cardurile de credit.
Apoi, exista anumite tipuri de credite care sunt excluse de la calculul DAE. Este vorba de descoperitul de cont bancar (overdraft) sau de sistemul de achitare a produselor in cateva rate (patru, de exemplu).
DAE nu este edificatoare in cazul imprumuturilor pe termen scurt
In cazul imprumuturilor pe termen scurt, DAE este distorsionată in comparatie cu cele pe termen lung. Reprezentantul Provident Financial a dat ca exemplu un imprumut de 100 de lire, care are un cost “unic” de 10 lire. In cazul rambursarii acestui imprumut in 13 saptamanii, DAE depaseste 100%, valoarea indicatorului scazand semnificativ odata cu marimea perioadei de rambursare: 40% pe 26 de saptamani, 20% pe 52 de saptamani sau 10% pe 104 saptamani.
Iata si un exemplu in cazul imprumuturilor in lei:
Valoare împrumut: 1000 RON
Nr. Rate: 39
Total de rambursat: 1.677
DAE: 337,31%
Valoare împrumut: 1000 RON
Nr. Rate: 52
Total de rambursat: 1.726
DAE: 227,04%
Aşadar, deşi valoarea sumei rambursate creşte, valoarea DAE scade!
Un alt exeplu edificator de cat de distorsionat poate fi DAE in cazul imprumuturilor pe termen scurt este urmatorul : in cazul unui imprumut de 10 lire timp de o saptamana, care are un cost de o lira, DAE este 14,104% !
In concluzie, formula dupa care este calculata DAE nu este edificatoare in cazul acestor tipuri de imprumuturi.
Avantajele si dezavantajele imprumutului la domiciliu
Totusi, imprumuturile rapide la domiciliul clientilor, de valori mici si pe termen scurt, cum sunt cele acordate de Provident Financial, sunt mai scumpe decat un credit bancar obisnuit. De ce? Pentru ca acest tip de credit presupune niste costuri suplimentare, date de serviciile suplimentare oferite beneficiarilor de credite.
Este vorba, in primul rand, de faptul ca acest credit se furnizeaza, de catre agentii companiei, direct la domiciliul clientilor, in urma solicitarilor primite le telefon (call-center). Tot la domiciliul clientilor se incaseaza si ratele aferente imprumuturilor, tot de catre agenti. Asadar beneficiarii nu mai trebuie sa faca un drum la banca.
Pe de alta parte, creditul se acorda rapid, in termen de 48 de ore, intrucat presupune o documentatie simpla, fara giranti. Astfel ca acest imprumut poate fi obtinut de o categorie larga de clienti, in general cu venituri modestre, care fie nu au acces la un credit bancar fie prefera aceasta solutie comoda si rapida, atunci cand au nevoie urgent de bani.
Imprumut fara costuri suplimentare
Reprezentantii Provident Financial au mai tinut sa sublinieze faptul ca oamenii care apeleaza la aceste imprumuturi apreciaza, dincolo de dobanda sau DAE, faptul ca stiu dinainte costul total si fix al respectivului imprumut si care este valoarea exacta a ratelor ce le vor plati. “Clientii nostri cumpara, in primul rand, stabilitate si certitudine”, a precizat David Rees.
“Costul total pentru imprumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent. Astfel, clientul stie de la bun inceput care este suma imprumutata si cum urmeaza sa ramburseze imprumutul. Nu exista comisioane ascunse sau taxe pentru neplata la termen, iar suma datorata nu poate creste. Clientii au siguranta ca suma imprumutata nu le va scapa de sub control daca intampina dificultati neasteptate in achitarea ratelor”, spune compania.
Ratele se pot reesalona
“Unul dintre motivele pentru care acest credit este popular este tocmai faptul ca suntem flexibili, intelegem problemele clientilor atunci cand nu-si pot plati o rata sau intarzie cu plata, fapt pentru care nu percepem taxe suplimentare ci reesalonam ratele”, spune Stephen Rice, directorul Provident. Totusi, completeaza el, compania nu acorda credite celor care se afla in somaj sau au venituri care nu le permit sa ramburseze imprumutul.
Oficialii companiei britanice au mai precizat ca studiile releva faptul ca peste 90% dintre clientii Provident Financial sunt multumiti de serviciile oferite si ar recomanda acestor produs altor persoane.
Pentru clienti este important sa stie si faptul ca, potrivit legii, au la dispozitie o perioada de 7 zile dupa semnarea contractului de imprumut timp in care se pot razgandi. Aceasta masura a fost adoptata pentru a da posibilitatea clientilor sa se informeze mai bine cu privire la conditiile imprumutului.
Compania avea la sfarsitul lunii august 1.600 de clienti, potrivit raportului financiar intermediar pe 2006.
Sursa: Ghiseul Bancar