Cele doua oferte propuse de Impact SA sunt:
– Prima casa 90 (Rezervarea casei pe o perioada de pana la 90 de zile), presupune rezervarea locuintei dorite pe o perioada de pana la 90 de zile (de 3 ori mai mare decat perioada standard), durata de timp necesara calificarii si parcurgerii etapelor de aprobare pentru dosarul de credit pentru prima casa. Beneficiarul nu riscă astfel pierderea locuinţei alese şi, in plus, in momentul achitarii plateste doar 85% din valoarea de catalog a acesteia. Soluţia are risc zero întrucât, în eventualitatea în care dosarul de credit nu este acceptat sau tranzactia nu se poate realiza, garanţia este rambursată.
– Prima casa 48 (Prima casa in 48 de ore) – oferă beneficiarului, care nu dispune pe loc de banii necesari achiziţiei locuintei dorite, posibilitatea de a se muta imediat (în maximum 48 de ore) în locuinta aleasa, achitind o garantie de 19.036 lei si o suma lunara de 1.904 lei. Beneficiarul are la dispoziţie 9 luni de zile pentru a obţine suma necesara (prin programul „Prima Casa” sau, pentru cei la a doua casa, prin vinzarea locuintei pe care o au catre un tert ce beneficiaza de „Prima Casa”).
Urmeaza apoi efectuarea platii finale, fara achitarea de dobanzi sau alte costuri suplimentare. Având în vedere ca atât garanția, cât și valoarea chiriilor plătite se transformă integral în avans în momentul achiziţiei, se poate spune că pe perioada celor 9 luni, beneficiarul stă într-o casă noua fără să plătească chirie sau dobândă. În plus, va putea beneficia la momentul achiziţiei de un discount descrescator, in functie de data achitarii integrale.
„Cu aceste noi solutii de locuire, ne adresam atat celor care achizitioneaza prima casa, cat si celor care doresc o a doua casa, beneficiind de programul „Prima Casa”. Astfel, in cazul familiilor din a doua categorie, acceleram vanzarea casei vechi catre clienti care nu au mai avut o locuinta si sunt eligibili pentru „Prima Casa”, fara a percepe alte comisioane de vanzare/intermediere” declara Carmen Săndulescu, CFO Impact SA.
Impact SA a înregistrat, în luna mai a acestui an, 18 tranzacţii în valoare totală de 8,6 milioane lei (TVA inclus), depăşind astfel pentru prima dată în acest an rezultatele aferente perioadei similare din 2008 (mai 2008), când se încheiaseră tranzacţii în valoare de 1 milion lei (TVA inclus). „Vanzarile acestui an s-au bazat in procent de 55% pe solutiile lansate de Impact, ceea ce arata ca solutiile flexibile de achizitie combinate cu valori mai accesibile ale locuintelor sunt factori determinanti in sporirea interesului pietei”, a mai adaugat Carmen Sandulescu.