Ideea de a contrui locuinţe “verzi” i-a venit lui Andrew Prelea încă de acum doi ani, când nu credea că românii vor fi atraşi de acest tip de case. Pentru început, South Pacific va construi în zona Tunari proiectul Avalon, care presupune un număr de 40-46 de unităţi locative în trei blocuri P+1, cu două şi trei camere, la preţuri de vânzare de 42.500 de euro (pentru un apartament cu două camere) şi 63.750 de euro (pentru unul de trei camere), la care se adaugă TVA de 5%. Proiectul va fi construit pe un teren de 5.000 de mp, a cărui valoare este de 500.000 de euro, iar pentru construcţie locuinţelor sunt necesare fonduri în valoare de 2 milioane de euro.
…dezvoltatorul mai este în discuţii cu alţi doi parteneri, unul din nord-vestul ţării, care iniţial dorea să contruiască un proiect cu 600 de locuinţe tradiţionale şi care acum s-a răzgândit şi vrea locuinţe “verzi”. Al treilea parteneriat va fi semnat cu investitori care au dezvoltat în zona de sud-est a Capitalei un proiect şi cărora le-a mai rămas teren de exploatat. Astfel, compania va construi un proiect de 365 de case cu tehnologie Ozone Homes.
Sursa: Money.ro