“Acest indicator va fi calculat de Institutul Naţional de Statistică (INS), pe baza preţurilor declarate ale tranzacţiilor imobiliare, informaţii pe care deja le comunică toţi notarii din România, din cele aproximativ 2.000 de cabinete notariale”, a declarat Miruna Popescu, purtătorul de cuvânt al UNNPR (Uniunea Naţională a Notarilor Publici).
Cu ce ne ajută acest lucru? Vom avea, în sfârşit, un indicator al preţurilor reale de pe piaţa imobiliară, preţurile la care se face tranzacţionarea, şi nu doar statistici ce iau in calcul preţurile cerute de proprietari. Astfel, o persoană aflată în căutarea unei locuinţe va putea avea informaţii reale despre preţurile plătite pentru proprietăţi similare, notarii incluzând în raportările trimise nu numai informaţii legate de preţ, dar şi de suprafaţă, zonă, număr camere, anul construirii etc.
Mai este nevoie oare să precizăm că acest lucru se întamplă deja în Statele Unite şi Europa de ani buni?
Sursa: Rezidential.net


