“Ne-am imprumutat pentru a sustine cursul si am apreciat leul, insa acum este foarte periculos pentru ca bancile straine cumpara valuta, o scot din tara si mai ies si in castig.
Cum prind un euro, cum il transfera in cont la bancile-mama, care il folosesc ca resursa, nu ca expunere”, declara Danila in ZF.
Cat despre discutiile dintre BNR, organismele financiare internationale si bancile comercile, dar si angajamentele pe care acestea din urma le-au semnat pentru mentinerea finantarilor catre subsidiarele romanesti, Danila le considera doar “teatru”, intrucat bancile nu pot fi obligate sa faca ceva. Iar astazi FMI, Comisia Europeana si BNR se intalnesc iar cu reprezentantii principalelor grupuri bancare straine de pe piata romaneasca.
“Bancherii straini fac un joc abil sustinand ca au investitori care trebuie sa si castige. Cer sprijin invocand criza, dar la unii marjele de dobanda chiar au crescut in loc sa scada si probabil nu vor reduce dobanzile la credite curand”, declara fostul sef al BCR in ZF.
Business Standard scrie pe prima pagina despre “Ce discuta astazi bancherii cu FMI”. Este vorba despre majorarile de capital pe care unele dintre ele trebuie sa le efectueze.
“Intalnirea de maine (astazi – n.red.) era programata de mai mult timp. Bancherii merg la Bruxelles sa reconfirme angajamentul luat in discutiile cu FMI si sa discute date mai concrete, respectiv eventualele majorari de capital”, declara surse din BNR in Standard.
Cotidianul ne face astazi o recomandare ciudata la prima citire: “Luati credite de la bancile de cartier!”. Dupa ce trecem de titlul incepem sa si intelegem despre ce este vorba: clientii au mai mari sanse sa obtina imprumutul dorit daca apeleaza la unitatile bancare din zonele periferice ale Capitalei sau din provincie. Si asta pentru ca, arata Cotidianul, aceste sucursale isi indeplinesc mai greu tintele de vanzare de credite impuse de la centru. In concluzie, au mai multi bani de dat clientilor sub forma de imprumuturi.
Sursa: Banking News