In actualul context economic suprapus unei perioade electorale, doar 3.256 de persoane (contorizate dupa numarul de bilete vandute la intrare) s-au dovedit a fi interesate de locuintele ofertate la sfarsit de an si au venit in cadrul TNI in calitate de vizitatori. Acestia au putut analiza oferte cu preturi intre 34.900 EURO TVA inclus si 308.000 EURO + TVA, pentru unitati locative situate in Bucuresti, ILFOV si Valea Prahovei.
Pe langa publicatiile oferite gratuit vizitatorilor, acestia au fost premiati chiar prin intermediul biletului de intrare, care de aceasta data a avut valoare dubla, caci in baza acestuia, fiecare vizitator TNI primeste pana la sfarsitul anului 2009 o reducere de 10 % la orice articol de mobilier oferit de catre ART & HOME si ROMINA.
In topul cerintelor s-au aflat garsonierele si apartamentele de maxim 2 camere situate in zone cu acces facil catre statiile de RATB sau de metrou. Pentru acestea, preturile au scazut cu aproximativ 30-40 % fata de inceputul anului. Reticenta clientilor chiar si in aceasta situatie poate fi motivata fie de gandirea potrivit careia “ Mai este loc de reduceri!” fie de suspiciunea ca “preturile sunt atat de mici acum incat par sa fie minciuni”. Cu toate acestea, in cadrul evenimentului au fost programate aproximativ 148 de vizionari pentru perioada imediat urmatoare.


